Dianaduda’s Weblog

Facerea publica a mazgaliturilor mele facute pe agendele prietenilor

Zi-mi pe nume

Mă gândesc de ceva vreme despre ce să fie postul acesta, ținând cont de faptul că a trecut aproape o lună de când nu am mai scris. În mod normal o lună nu e cine știe ce, adică hai să fim serioși, doar se schimbă o filă din calendar. Ei bine, nu e așa. Au fost niște săptămâni pline, productive: am fost la Buc, am fost acasă de Paște, am fost la BCU, am fost pe terase, Adina și-a făcut blog și nici nu mai e blondă, Ale și-a terminat licența (o.O – trademark Vio), ne twitteruim mai toți, ne-am team-buildinguit la grătare etc. etc.

Suntem pe drumul cel bun, nu? Atât doar că nu se știe pentru cât va fi ”suntem”..avem cursul festiv și banchetul peste două săptămâni; that should be fun!

Adina mă întreba zilele astea dacă să își posteze ceva ce ei i se părea prea intim. Ce înseamnă prea intim pentru un blog? Că scri marca tampoanelor pe care le folosești, sau cât de des faci sex (dacă faci cu prezervativ, în ce poziții etc.), sau ce boli ai avut în familie, sau că simți o atragere fizică pentru prietenul tău cel mai bun, sau că ai complexe sau ce?
My belief is that if you are ok with it, everybody else will be OK with it. For example, I love the song and I consider it a turn on, even though for some it can be offensive (adică cum?!).

April 26, 2009 - Posted by dianaduda | forwardback | , , , , , | 2 Comments

2 Comments »

  1. Şi Paul!! :D Şi Paul… ceva… Nu contează ce! Important e că şi el! :D

    Comment by Pufossu | April 26, 2009

  2. da da, și Paulul. it is a must!

    Comment by dianaduda | April 27, 2009


Leave a comment