Diana

Pentru ca eu scriu chestia aia cu L, recenzii/proiecte, iau decizii, incerc sa imi gasesc locul, invat zilnic de la my personal guru (socuri electrice ), incerc sa ma las de fumat si tin si cura in acelasi timp (nu o sa mearga niciodata) si multe altele, Diana a scris un post in locul meu.

Cine e Diana? Diana este un eu, cu un an mai mica. Diana mestereste aici. Diana, impreuna cu echipa ei, a luat locul III la OC. Si locul II la Proiectul P (chiar daca pentru mine, toti au fost “cei mai buni”).
De ce Diana? Pentru ca e singura pentru care nu am sentimente de ura din cauza faptului ca o cheama Diana. Pentru ca m-a intrebat ce sa faca. Pentru ca a acceptat sa scrie pe blog, despre orice. Pentru ca ma va lua cu ea la TIFF. Pentru ca inca o cred ca imi va face bors. Pentru ca in ultima vreme numele “Diana” ma face sa zambesc. Pentru ca mi-a zis ca ma respecta.

Acest post este scris pentru că Diana m-a pus. Să am ceva de făcut în timp ce ea își face licența, spunându-mi scrie: „experiențe din facultă, de la Buc, orice”.

În ultimele zile m-a bântuit o frază: „Înțelesul este eroziunea cuvintelor, iar semnificația este eroziunea semnelor.” (Baudrillard-America)

Așadar cuvintele se degradează progresiv, lipsindu-le farmecul alocat. Cum e atunci când zici un „Te iubesc!” românesc? Cum e când zici unul englezesc? Cum e când zici „je t’aime”? Care e mai profund? Care îți dă fiori? E atât de plină lumea de „ILY” încât DA! înțelesul este degradat. Dar, e așa de complicat câteodată, când din multitudinea de cuvinte nu reiese nici o eroziune, când efortul depus spre înțelegere nu are rezultat. Cum e atunci când ai cuvinte, dar nimeni nu a înțeles? Ești o cauză pierdută? Te desfășori, emiți semne, comunici? Atât de multe semne? Semne fără semnificație.

În fine, acest proces interogativ ce a erodat?

P.S. Multumesc ca ai acceptat “internship-ul” acesta. ;;)